Mergi la conţinutul principal
 

VISION-LITE

Sticlă antireflexie

VISION-LITE este o sticlă cu reflexie foarte scăzută (1%), disponibilă în formă laminată sau monolitică, cu depuneri ce îmbunătăţesc transparenţa sticlei şi vizibilitatea obiectelor văzute prin ea.

VISION-LITE este obținut prin pulverizarea catodică îmbunătățită magnetic, sub condiții de vacuum, prin aplicarea pe vitraj a unui strat transparent de oxid metalic.

Beneficiile

  • Design

Descriere

VISION-LITE face parte din ultima generaţie de sticlă antireflex. Absenţa aproape în întregime a reflexiei luminii de pe suprafaţa sticlei oferă o senzaţie unică de transparenţă ca şi când sticla nici nu ar exista. Aceste proprietăţi sunt posibile datorită prezenţei depunerii antireflex de pe cele două feţe extreme ale sticlei stratificate VISION-LITE.

Produsul VISION-LITE se obţine prin asamblarea a două sticle SEMI VISION-LITE în vitraj stratificat. 

Sticla SEMI VISION-LITE este sticlă monolitică extra-transparentă DIAMANT la care o singură faţă dintre cele două este acoperită cu un strat antireflex.

 

Utilizări 

VISION-LITE corespunde tuturor utilizărilor care au în vedere optimizarea percepţiei vizuale printr-un geam

  • În exterior: vitrine de magazine, paravane vitrate pentru restaurante, turnuri de control (aeroporturi, porturi), vitraje de separare a spectatorilor în tribunele stadioanelor;
  • În interior: vitrine de muzee, suporturi de prezentare produse (magazine, spaţii destinate expoziţiilor), vitraje pentru sălile de control, vitraje de separare pentru studiourile de televiziune şi de înregistrare sau pentru cabinele de traducere;
  • Alte utilizări: panouri de semnalizare sau publicitare (gări, aeroporturi, etc.), cabine de comandă ale utilajelor de şantier (macarale, tractoare), ecrane de proiecţie, pentru utilizări terapeutice (pavilioane pentru bolnavii de Alzheimer).

​​​​​​Avantaje

PERCEPȚIA OPTIMĂ A IMAGINII

Reflexia luminoasă în cazul sticlei obişnuite este de 8%. În acest caz, reflexia de pe suprafaţa sticlei este percepută la o intensitate mai ridicată sau mai redusă în funcţie de condiţiile de iluminare, lucru care jenează percepţia vizuală.

Sticla antireflexivă SGG VISION-LITE are o reflexie de doar 1% și astfel elimină aproape în întregime această oglindire deranjantă în detrimentul unei percepţii vizuale optime. Culorile vii sau cele albe sunt desăvârşite.

 

DIMENSIUNI MARI

VISION-LITE este disponibilă în varianta de mari dimensiuni, ceea ce permite realizarea de vitrine de magazine pe întreg etajul sau suprafeţe vitrate extinse. 

 

SECURITATE

VISION-LITE este un vitraj laminat de securitate.

La grosimi echivalente, performanţele sale sunt identice cu cele ale tipului STADIP PROTECT.

 

ACUSTIC

Asamblat cu o folie specială din gama STADIP SILENCE, geamul permite combinarea securităţii cu izolarea acustică. 

 

IZOLARE TERMICĂ

VISION-LITE poate fi asamblat în dublu vitraj având şi funcţia de izolare termică sporită. Astfel, dublul vitraj permite asocierea izolării termice, Ug: 1,1 W/ (m2.K) şi o vizibilitate excelentă prin vitraj (3% reflexie vizuală faţă de 12% în cazul unui dublu vitraj standard). 

Montat în dublu vitraj cu PLANITHERM XN, VISION-LITE respectă toate cerinţele privind reglementarea termică RT 2012 şi conferă o excelentă vizibilitate.

 

Performanţe

Comparaţie între performanţele dintre sticla antireflex VISION-LITE şi cele ale unei sticle clasice

      Transmisie luminoasă (%) Reflexie luminoasă (%) Coeficient de
transfer termic
Ug fără - W/(M2.K)
  Grosime (mm) Anti-efracţie (EN 356) fără SGG VISION-LITE cu SGG VISION-LITE fără SGG VISION-LITE cu SGG VISION-LITE
Vitraj stratificat (1)
44,2 9 P2A 87 86 8 1 5,7
SP510 10 P5A
SP510 15 P6B
Dublu vitraj cu izolare termică sporită cu sticlă SGG PLANITHERM XN
44,2 (16) 44,2 34 P2A 79 89 12 3 1,1

 

(1) SGG VISION-LITE este dispnibil şi în varianta de sticlă stratificată 66.2, 88.2, 1010.2 şi SP514.

 

Posibilităţi de prelucrare şi montaj

VISION-LITE este o sticlă cu depunere magnetronică pe ambele feţe.


Prelucrarea şi montarea acesteia se va face doar cu respectarea anumitor cerinţe.


Sticla cu depunere VISION-LITE nu se va supune niciunui tratament termic.


Pentru mai multe detalii solicitați-ne documentele: "VISION-LITE, instrucţiuni de întreţinere" și "VISION-LITE, instrucţiuni de prelucrare".

 

Important

Reflexia reziduală a sticlei antireflex VISION-LITE este foarte redusă (aproximativ 1% în varianta monolitică).

Totuşi, este vizibilă în anumite condiţii de iluminare, de mediu şi de observaţie.

Pentru utilizările de exterior (vitrină de magazin, de exemplu), se recomandă solicitarea unei mostre înainte de a face alegerea. Contactați-ne!

 

Reglementări

Sticla cu depunere VISION-LITE respectă cerinţele clasei A a standardului european EN 1096.