COOL-LITE® XTREME ORAÉ®
Descriere
Gama de produse extrem de selectivă COOL-LITE® XTREME cu control solar este acum disponibilă pe substratul ORAÉ®, noul tip de sticlă cu conținut redus de carbon de la Saint-Gobain Glass.
Cu ORAÉ®, Saint-Gobain Glass a realizat o inovație tehnică de referință, care îi permite să ofere primul tip de sticlă cu cel mai scăzut nivel de carbon încorporat de pe piața construcțiilor de fațade, datorită unui efort substanțial al echipei de Cercetare și Dezvoltare și excelenței echipelor noastre industriale. Această inovație va contribui la reducerea semnificativă a amprentei de carbon a construcțiilor și la accelerarea dezvoltării economiei circulare.
Destinat utilizării în părțile vitrate ale fațadei, COOL-LITE® XTREME ORAÉ® este un răspuns perfect la cele mai stricte cerințe de sustenabilitate ale industriei de construcții, fără a compromite performanțele tehnice sau estetice.
SUSTENABILITATE
COOL-LITE® XTREME ORAÉ® oferă cele mai bune niveluri de carbon încorporat și operațional, datorită:
- Amprentei de carbon excepțional de scăzută a ORAÉ®, produsă prin combinarea unui conținut ridicat de sticlă reciclată (aproximativ 70% cioburi din sticlă, din care 55% cioburi de sticlă colectate extern) și energie regenerabilă. Ca urmare, noul produs oferă cea mai mică amprentă de carbon de pe piață, cu o scădere de aproximativ 40% față de produsul nostru obișnuit.
Performanțele energetice excelente ale depunerii cu control solar COOL-LITE® XTREME reduc deja drastic emisiile de carbon generate de consumul de energie necesar pe durata de viață a clădirii, datorită performanțelor sale ridicate în ceea ce privește aportul de lumină naturală, controlul solar și izolarea termică.
ESTETICĂ
ORAÉ® oferă exact aceeași estetică ca și sticla plană PLANICLEAR®.
În combinație cu COOL-LITE® XTREME, reflexia externă redusă, precum și aspectul exterior extrem de neutru din punct de vedere cromatic creează o combinație excelentă între funcționalitate și estetică.
GAMA
COOL-LITE® XTREME ORAÉ® este disponibil în dimensiuni și grosimi standard (4, 6, 8 și 10 mm).
În combinație cu COOL-LITE® XTREME ORAÉ® asamblat în dublu sau triplu vitraj, substratul ORAÉ®, dar și sticla de tip low-e PLANITHERM® ORAÉ® și ECLAZ® ORAÉ®, sunt disponibile pentru celelalte foi din vitraj.
PROIECTE DE REFERINȚĂ
Ca o primă confirmare a interesului crescut manifestat pe piață, trei parteneri imobiliari importanți, Bouygues Immobilier, Icade Santé și Nexity, au decis deja să utilizeze sticlă COOL-LITE® XTREME cu emisii reduse de carbon în proiectele lor:
• Bouygues Immobilier o va integra în cadrul proiectului său de clădiri de birouri Kalifornia (Hauts-de-Seine, Franța)
• Icade Santé o va instala la Polyclinique du Parc, administrată de grupul Elsan în Caen (Calvados, Franța)
• Nexity o va utiliza în cadrul proiectului de reabilitare Carré Invalides (Paris, Franța)
PERFORMANȚE
COOL-LITE® XTREME ORAÉ® oferă aceleași performanțe și calitate precum COOL-LITE® XTREME PLANICLEAR®, cu o amprentă de carbon mult mai redusă.
Noul substrat ORAÉ® are o amprentă de carbon estimată la numai 7 kg CO2 eq/m2 (pentru un substrat cu o grosime de 4 mm), ceea ce înseamnă o scădere a amprentei de carbon cu aproximativ 40% în comparație cu produsul nostru standard european PLANICLEAR®.
În urma aplicării depunerilor speciale, prelucrării și asamblării în vitraj termoizolant, scăderea amprentei de carbon a vitrajului este de aproximativ 25% până la 30%.
În conformitate cu EN673
În conformitate cu EN410
Potențialul de încălzire globală (GWP) A1-A3 Etapele A1-A3: Valorile GWP cu ORAÉ®, sunt estimări bazate pe modelul nostru de evaluare a ciclului de viață. Datele au fost colectate în timpul celor 4 campanii ORAÉ® realizate în 2022. Datele de Mediu detaliate vor fi documentate prin intermediul declarațiilor de produs de mediu verificate de o terță parte - EPD (sau FDES în Franța) - care sunt în prezent în curs de elaborare și vor fi disponibile la începutul anului 2023. Calculul GWP cu ORAÉ® va fi disponibil pe www.calumenlive.com la începutul anului 2023, după publicarea EPD-ului verificat.
Valorile potențialului de încălzire globală (GWP A1-A3 Etape) cu PLANICLEAR® sunt calcule efectuate cu CalumenLive în ceea ce privește compoziția calculată pe baza standardului EN 15804+A2. Estimări bazate pe analiza ciclului de viață (LCA) a produselor noastre. Numai Declarația de Mediu a Produsului (EPD) completă poate fi verificată de o terță parte externă. Calculele GWP ale oricărei configurații cu PLANICLEAR® pot fi deja efectuate pe www.calumenlive.com.
Toate foile de sticlă din componența vitrajului dublu au același substrat; prima foaie recoaptă (“annealed”) sau securizată (II) iar foaia a doua întotdeauna recoaptă (“annealed”), configurația fiind întotdeauna aceeași.
